Nebunus's Blog

Nebunie de blog!

În anul 2050….când nu vor mai fi nici greci…

Posted by nebunus pe 09/12/2011

Un studiu de mare artă zice că peste 38 de ani (deja suntem în 2012) SUA vor fi cele mai tari din lume. Adică ţara cea mai bogată, cea mai influentă….cea mai dintre cele mai. Asta ce înseamnă? Că în 38 de ani vor apărea acolo oameni cu creier, oameni care gândesc, oameni care nu mai filmează 39 de serii de Jackass, oameni care nu-şi mai usucă animalele la cuptorul cu microunde…şi altele. Sincer, îmi vine foarte greu să cred. America a fost o naţie care la un moment dat era lider mondial în domeniul bumbacului şi petrolului, o naţie care a devenit putere mondială şi a avut cea mai mare creştere industrială posibilă, o naţie care a reuşit înfoarte scurt timp să devină….nimic! Au reuşit să sece tot petrolul ăla din Texas şi să trimită armate în Iran, Iraq, Afghanistan ş.a. să mai fure de acolo, au reuşit să îşi îndobitocească copii care de plictiseală au început să tragă cu armele prin şcoli şi au reuşit să ducă fast food-ul la rang maxim! Tot ei să fie cei mai cei în 2050, chiar aşa?
Cine a făcut studiul? Goldman Sachs, americani get-beget, sediul în New York, da, se explică! Dacă făcea BNR-ul estimări, probabil în 2050 cea mai tare era Republica Moldova, că nici Isărescu nu e bou să ne vadă pe noi cei mai buni de pe mapamond. Ideea e că ar trebui să ne mutăm cu toţii în ţările din Orientul Mijlociu, că alea nu apar în niciun studiu pentru că au fost, sunt şi vor fi bogate. Între timp, al nostru ministru de finanţe nici măcar nu are un plan B, în caz că această criză se adânceşte. Toată lumea are, în orice domeniu, un plan de rezervă…noi NU! Foarte bine, nici grecii nu au avut şi în vreo 10 ani îşi vând şi pielea de pe ei. Nu e problemă, că de noi numai pielea a mai rămas, deci e ok. Vă urez în continuare o criză plăcută!

Vă pup!

Publicat în Filosofie, sfaturi, Viaţă | Etichetat: , , , , , , | Lasă un comentariu »

7 ani….ca mâine “trece”

Posted by nebunus pe 06/12/2011

Câinele este un animal docil. Un animal cu multe calităţi. Are darul de a mirosi de la distanţă orice, chiar şi toamna europeană (ce rost are să vorbim de primăvară, nu?). Tot câinele are comportament ciudat, mai sare, mai muşcă, mai mârâie, dar are şi momente când şi-o ia peste bot pentru momentele de impertinenţă, îngâmfare şi luare la mişto.
7 este o cifră magică. O cifră care aduce schimbări. O cifră care readuce la normal totul. După 7 ani de chin şi miştouri, iată că au venit hingherii şi au lăsat în groapă o piscină cu apă sărată…..de la pipi!

Vă pup, e suficient, că v-o luaţi în cap!

Publicat în Filosofie, sfaturi | Etichetat: , , | Lasă un comentariu »

Ministru de gardă

Posted by nebunus pe 18/11/2011

Ladislau Ritli (n-avem ce să facem, aşa îl cheamă) este ministrul sănătăţii. Joi noaptea a stat “de gardă” la Spitalul Floreasca, dar de ce?
Un alt membru al partidului UDMR, Verestroy Attila (e foarte greu să scrii numele astea) se grăbea pe şoselele patriei şi în raza unei localităţi a depăşit o altă maşină. Problema e că de pe contrasens venea liniştit un tir şi ăştia nu prea se dau la o parte. Buuun, a făcut poc, s-a lovit la cap şi şi-a rupt puţin piciorul. Asta se întâmpla lângă Cluj! Urmarea? Având în vedere că este DEPUTAT, Attila a cerut să fie transporta la Bucureşti. Ghici ce? Imediat SMURD-ul (pentru care am tot respectul), l-a dus la aeroportul din Cluj şi alesul a fost transportat cu un avion sanitar la Bucureşti. La spital îl aştepta dom’ ministru, tare îngrijorat de starea lui.
Bun! Acum să presupunem, şi nu doresc asta nimănui, că unul din voi intră cu maşina într-un tir în apropiere de Albeşti Muru! Dacă scăpaţi, vine ambulanţa şi vă duce la cel mai apropiat spital, nu? Dacă ăia nu au ce le trebuie, sunteţi transportaţi la un spital municipal şi abia dup-aia, dacă n-aţi murit deja, ajungeţi la un Tg. Mureş, Timişoara sau Bucureşti. Credeţi că vă aşteaptă acolo ministrul sănătăţii îngrijorat la maxim de starea voastră? Nu, îl cam doare la başcheţi pe el de ce faceţi voi! Dacă aveţi noroc, trăiţi până la primul spital pt că….spitalele nu sunt utilate, în unele nu există doctori de gardă iar în altele nu există interes. Cu toate astea am descoperit cu toţii că dispunem de avion sanitar, transport de primă clasă, promptitudine şi companie de mare rang. Dar pentru EI!

Vă pup!

Publicat în sfaturi, Viaţă | Etichetat: , , , | Lasă un comentariu »

Distruşi de TINE!

Posted by nebunus pe 17/11/2011

Sunt distruşi de atâtea sute de zile de stat în frig, în caniculă, în ploaie, în ninsoare… Sunt distruşi de programul, uneori infernal! Sunt distruşi de presiunea şefilor, de aroganţele colegilor! Sunt distruşi de declaraţiile inculte şi lipsite de orice jenă! Sunt distruşi de spectacolul grotesc oferit de oamenii din fotbal, mai ales DE TINE! Sunt distruşi de stat ore întregi în aeroportul ăla pentru a “pune mâna” pe un sincron bun! Cel mai important…..sunt distruşi de VOI! DE TINE!
Dorinţa de a oferi informaţia s-a transformat în dezamăgirea de a prezenta mondenul, de a prezenta ilegalităţile comise de VOI, rahaturile alea de vorbe aruncate pentru a acoperi cele mai mari nemernicii comise în fotbalul ăsta. DA, de-asta sunt distruşi!
De ce ei? De ce te-ai luat de ei? Sau, mai bine zis, de ce ai fost LAŞ şi ai aruncat acest “mama voastră de distruşi” printre dinţi, şoptit. De ce? Până la urmă, din punctul tău de vedere, sunt nişte puţoi, nişte atârnători care nu fac altceva decât să te pândească pe tine. De parcă nu au altceva mai bun de făcut! Din staroste peste fotbal vrei să ajungi staroste peste presa din România. I-ai acuzat şi pe “distruşii” ăştia de eşecurile naţionalei. TU, ăla care se plimbă, ăla care stă pe un jilţ şi spune că hoţii sunt proşti pentru că nu au ştiut cum să fure, ăla care se crede un Ceauşescu peste orice. Atotştiutorule…….un fost “distrus” te salută cu cea mai mare scârbă şi jenă că trăieşte în aceeaşi ţară ca tine!

Distruşilor, vă pup!

Publicat în Presa, sfaturi | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Cu mainile curate…..dar “legate”

Posted by nebunus pe 04/10/2011

Ca de obicei, după o pauză lungă, pe blog apare ceva senzațional, ca să zic așa.
Am o lucrare la Cluj (daca dați search pe Google Earth nu găsiți….trebuie să scrieți Koloszvaros). Am ajuns în acest minunat oraș lunea trecută și, după ce m-am cazat, m-am gândit că ar fi o ocazie bună să plec în recunoaștere pentru a vedea unde e amplasat șantierul. Și plec, dar mă rătăcesc. Văd o mașină de poliție și mă duc să întreb mândra cașchetă cam pe unde e zona care mă interesează. Omul îmi explică, plec, mă urc în mașină și….surpriză: creta vine în forță cu autoturismul din dotare și mă blochează. Mă “roagă frumos” să ies din mașină (atât eu cât și cei 4 angajați ai mei). Ne ia actele, mai cheamă o mașină de polUție și zice la stație, extrem de mândru:”am găsit mașina!” după 5 minute de întrebat:”domnule organ, ce se întâmplă”, nu am primit niciun răspuns și am plecat flancat de 2 mașini de polUție la secția 4. Pe scurt, evenimentele au decurs în felul următor: “confiscat mașină, acte, telefoane…percheziție la sânge, interogatoriu ca în filme cu cele mai cretine întrebări puse, tuș pe mâini….recte amprente!, poze față-profil și…cam atât! Totul a durat vreo oră, timp în care niciun creier albastru din ăsta nu s-a legitimat. Șiiii, într-un final vine supermegegigaterra comisarul vieții, care își cere scuze și zice că am fost confundat cu un criminal care a fugit cu un Passat alb…:|
Cam asta a fost “petrecerea de bun-venit” în Cluj!
Am trecut peste și am văzut ca această urbe îmi poate da și satisfacții. De exemplu, anunțurile bilingve din Cluj sunt în română și ENGLEZĂ, iar la Grădina Botanică (un loc superb, by the way), oamenii spun clar: Nu răspundem decât în limba ROMÂNĂ! îmi crește sufletul! Cam atât deocamdată, promit că revin!

Vă pup!!

Publicat în Viaţă | Etichetat: , , , | Lasă un comentariu »

Pe lângă plopii fără….mere

Posted by nebunus pe 06/07/2011

Avertisment: acesta este unul din putinele post-uri serioase si fara ironii sau glume…

Lansez o provocare! Mergeți, când aveți timp, pe jos și uitați-vă în jurul vostru. Să-mi spuneți ce vedeți. Eu am făcut asta weekend-ul trecut. Să vă spun ce am văzut eu… Am văzut vișini bogați în fructe, zarzări plini de zarzăre, asfalt curat și o liniște deplină! Frumos, ați putea spune, nu? Ok, aveți dreptate, dar nu ați gândit problema în ptofunzime pentru că, nu-i așa, avem o vârstă și orice oază de liniște e un miracol!
În timp ce mă plimbam m-am întors puțin în timp, am o imaginație bogată, și am văzut pomii plini de copii ce “vânau” cele mai mari și mai acre zarzare, asfaltul plin de desene făcute cu creta sau șotronul desenat pe mijlocul străzii…copii jucând pititea sau alergatea…micuți jucând fotbal, gălăgie mare și mame implorându-i să vină la masă. Vă mai aduceți aminte? Vă aduceți aminte de rațele și vânătorii, de lapte gros sau de cărucioarele alea pe rulmenți făcute în grabă? Dacă vă aduceți aminte, păstrați-le acolo pentru că nu veți mai vedea niciodată așa ceva. Acum copiii se pitesc pe mess (invisible) se aleargă în jocurile video și desenează doar obscenități pe garduri… Gata! S-a terminat cu frumusețea copilăriei… Ne cerem prietenia pe Facebook și ușor-ușor uităm de natură, de viața reală și de adrenalina aia nevinovată când țineai de șase în timp ce prietenii tăi dădeai iama prin cireși. Acum simți adrenalină doar când apare Connecter (sau cum se scrie), beat mort pe scenă și râgâie ceva pe scenă timp de 30 de minute…(cum s-a întâmplat la festivalul de la Cornu)

“Copilăria s-a maturizat sever!” ADEVĂRAT ȘI TRIST!!!

Vă pup!

Publicat în Filosofie, Viaţă | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Marea comasare

Posted by nebunus pe 09/06/2011

Băse s-a mai gândit la una nouă. Așa cum după nea Nicu raioanele s-au transformat în județe, amiralul vrea să transforme județele în zone. Adicătelea, cum ar veni, cele 41 să se transforme în 7-8. Să avem 7-8 prefecți, 7-8 i spectorate, 7-8…..orice!
Aș fi de acord cu câteva amendamente:
1. Prahova să nu se alipească nici de DB, nici de IF și mai ales nici de B.
2. În cazul în care fondurile nu ne permit amenajarea unei piscine imense (un fel de mare, dar mai mică) în locul HG și CV, propun alipirea acestor județe cu AB și MM. Eu zic că se va înfăptui o simbioză perfectă!
3. Propun o infuzie de moldoveni sau țărani get-beget în județul Ilfov și în zona Dorobanți a capitalei. Legea să fie mai permisivă cu utilizarea bâtelor și a altor “unelte” primitive, da?
4. Nu în ultimul rând, aș vrea să aflu noul sediu al ministerului transporturilor, după marea schimbare, pentru a-mi preda, în timpul unei ceremonii cu fast, permisul de conducere. Sau facturile de la service, depinde.
Trăiască România comasată, cu piscină în mijloc (NEAPĂRAT!!)

Vă pup!

Publicat în Filosofie, sfaturi, Viaţă | Etichetat: , , , | 1 comentariu »

În linie dreaptă

Posted by nebunus pe 02/06/2011

Gata, am găsit un nou model de șoferi! Nu sunt cei de weekend, nu sunt Bucureștenii care, după ce ies din capitală, nu mai știu să conducă, nu sunt nici măcar ăia de DB. Doamnelor și domnilor, am descoperit șoferii de linie dreaptă.
Cum să vă explic? Mergând zilele astea spre Brașov, am descoperit această nouă rasă. Mașini de zeci de mii de euro care gonesc pe DN 1 cu sute de mii de km la oră și care iau curbele cu CEL MULT 40 la oră că…..na, e greuță și șoferia asta.
Caz concret: mă țin după un Audi, viteză 130 km/h, dumul Brașov-Câmpina. Încep curbele și surprizăăă….al meu merge de parcă ar avea bicicletă. Îl depășesc când drumul se lărgește pe două benzi și dă-i, nenică. Eheeeei, dar nu a rămas așa. Cine îmi dădea mie flash-uri pe liniile drepte de pe Posada? Băiatul cu mașina care merge doar în linie dreaptă. Chiar era nervos că nu merg decât cu 110…. Și nu a fost singurul.
În concluzie, țin să le urez un bun venit din inimă șoferilor de linie dreaptă și le transmit un călduros HAI SICTIR! Pe restul…

Vă pup!

Publicat în sfaturi, Viaţă | Etichetat: , , | 6 Comentarii »

Sa bem, copii!!

Posted by nebunus pe 01/06/2011

Toată lumea știe….1 iunie e meserie! Copiii își așteaptă cuminți cadourile iar cei mari își aduc aminte cum era în tinerețe. Ca un copil mare ce sunt, m-am decis să mă bucur și eu de ziua asta. Eu, mai pe seară, s-ar putea să comemorez cei 516 ani de când un nene pe nume John Cor s-a decis să dea dureri de cap omenirii. În 1495 Ionel ăsta a îmbuteliat prima sticlă de scotch whisky. Asta DA sărbătoare. De-atunci oameni din toată lumea și-au pierdut mințile, banii și, în RARE cazuri, viețile, dar ce mai contează. Cu gheață, Cola, energizant sau suc de orice fel, propun să-i dăm drumul la viață, după ce băgați copiii la culcare.
La mulți ani!!!

Vă pup!

Publicat în Filosofie, Viaţă | Etichetat: , , | Lasă un comentariu »

Biserica pe (la) bara

Posted by nebunus pe 27/05/2011

Hai că am descoperit că pot scrie și de pe telefon, nu disperați :p
Am aflat că în Italia se petrec lucruri interesante. Papa Benedict a închis o biserică. Nu, omul nu a luat-o razna, dar se pare că nu i-a plăcut ideea de marketing aplicată de o măicuță. Draga de ea este fostă dansatoare la BARĂ! La un moment dat s-a hotărât că a păcătuit cam mult și că ar fi cazul să ia calea bisericească. După ani și ani, fata a decis că ar trebui să dea și ea înapoi lui Dumnezeu și a aplicat o metodă foarte tare pentru a aduce enoriași în biserică…
În fiecare zi se punea a noastră pe dansat în fața bisericii, așa cum a învățat pe la barurile, bodegile și speluncile din tinerețe. BRAVOOO! Lăudabil! Acum stau și mă întreb 2 lucruri:
1. De ce a închis Papa biserica? Fata aducea lume la biserică, sau cel puțin în fața ei. Era prea depravantă treaba? Curios, în condițiile în care scandalul preoților catolici PEDOFILI nu o să se stingă niciodată.
2. Dacă tot a închis-o, de ce a făcut-o atât de târziu? Biserica e la Roma, iar ăsta bătrân e la Vatican, chiar nu a auzit de treaba asta? Ca să nu mai zic că putea pur și simplu să iasă pe balcon și cred că o vedea pe micuță…
Aș avea eu și alte sfaturi pentru măicuțe, abați și cardinali: bar, sală de spectacole, mese de poker și alte lucruri aprobate de puterea divină. Bravo, m-am distrat și azi! :d

Vă pup!

Publicat în Filosofie, Viaţă | Etichetat: , , | Lasă un comentariu »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.