Sfat despre sfaturi!

De mult timp nu am mai dat “Sfatul de sâmbătă!” Iată ce zice un maaaare înţelept, chiar dacă nu a reuşit nimeni să-l identifice până în momentul de faţă!

It is a pleasure to give advice, humiliating to need it, and normal to ignore it!!!!!
E o plăcere să dai sfaturi, o umilinţă să ai nevoie de ele şi ceva normal să le ignori!

Maaare adevăr!

Vă pup!

Garanţia nervilor!

Secret din domeniul în care îmi place mai nou să lucrez! Garanţia asfaltului este de 5-20 de ani. Hai să luăm minimul: 5 ani! Vi se pare dubios? Hai nu zău! Dacă staţi să vă gândiţi la cât a rezistat ultima dată asfaltul pe strada voastră oscilaţi între 5 şi 7 sau 8 luni. Nici măcar un an! A cui e vina? Ei, bine, a ălora care participă la procesul de asfaltare. În primă fază este primăria, cea care organizează licitaţia. Se câştigă licitaţia cu o anumită sumă. 10% CEL PUŢIN se duce la primărie. Nu mă înţelegeţi greşit, nu sub formă de bani publici, DIRECT în buzunarul primarului şi a altor câţiva trepăduşi! În faza a doua este constructorul care la un interval de 10 luni maxim, scoate utilajele să mai asfalteze un pic. Alţi bani, altă distracţie. Distracţia constructorului care se îmbogăţeşte considerabil de două ori pe an. Cine mai profită? Indirect, mecanicii care schimbă piese la maşină într-o veselie. Piese care ne pică nouă, sau care se strică în timp ce ne alegem gropile în care să dăm cu maşina. În unele locuri sunt gropi. În altele gropane, cratere sau situri arheologice. Depinde de zona în care îţi doreşti să mergi cu maşina. Acum stăm şi ne gândim că se fac lucrări în ţara asta un picuţ ilegal. Atunci când predai o lucrare, depui şi o garanţie. Cum aici limita minimă, după cum v-am spus este de 5 ani, nu poţi să dai tu 6 luni. Nu e în conformitate cu standardele. Şi cum se face artificiul? Nu oferi garanţie pentru că nu foloseşti asflat de calitate! De ce spui că nu faci asta? Pentru că nu ajung banii! Suma aia din care tăiem beneficiile primăriei şi ale constructorului, repet. Da! Şi uite aşa, cel puţin 4 oameni din fiecare oraş îşi mai fac câte o casă sau trăiesc bine şi pe timp de criză şi noi ne împrietenim cu nea Gică mecanicul, că doar îl vedem des de la o vreme! Firma noastră nu face asfaltări, asta ca să nu ne certăm la comment-uri Bun şi bancul pe care mi l-a spus my best friend:

A apărut SUV-ul Duster de la Dacia şi în Germania.
Într-un showroom doi nemţi priveau maşina. Unul îi spune celuilalt:
- Românii ăştia…..ar face orice să nu-şi repare drumurile!!

Nu prea vă vine să râdeţi dacă staţi să o gândiţi,nu?

Vă pup!

Experimente de nivel mediu!

Nu ne prostim, ne ducem dracului. Mai nou, la BAC, se acordă calificative. Pe timpul meu au mai încercat cu Admis/Respins, după care s-a revenit iar la note, dar acum se întrece măsura. Ca să înţelegeţi, calificativele stabilite de Ministerul Educaţiei sunt următoarele: nivel mediu, utilizator avansat şi utilizator experimentat. Să fie cât mai uşor pentru retardaţi să intre la facultate.
Mă gândesc că aceste calificative se dau, oameni buni, la limba română. Dacă zice unu: “Moromeţii STĂTEA toţi într-o casă!”, nu poţi să zici că e experimentat. Îi dai un nivel mediu, că e şi el copil şi are tot viitorul în faţă. Mi se pare corect. Cred că, defapt, astea sunt alegeri pentru primarul sectorului 5. Nea Vanghelie, vin urmaşii, stai aşa!
Cu anii, stress-ul a dispărut. Nu te mai gândeşti să ai medie mare la BAC. Nu mai ai emoţii: “Zic eu ceva să-mi dea un ”mediu” şi trec cu bine şi de liceu.” Mă gândeam că mi-am trăit viaţa degeaba şi vreau să o iau de la capăt. Să iau în şcoala primară calificative gen Bine, Foarte Bine sau Slab, după caz şi să ies din liceu cu o medie de “utilizator avansat” ca să dau la facultatea de şmecheri şi să ajung şi eu cu merţul pe centru, sorbind dintr-o şaorma, răspunzând cocliţilor “beeeeey, ai grijă cu cine vorbeşti, am fost experimentat la viaţa mea”. Ne duceţi de râpă. Prostia e că deja arătaţi pe faţă cum îndobitociţi poporul. Nasol. Ce-i doreşte Vanghelie lui Geoană, vă doresc şi eu vouă. Sunteţi rupţi!

Vă pup!

Bou în ploaie!

Ia să aberez un pic!
Gata, se schimbă vremea! În următoarele zile avem ninsori slabe şi ploi abundente. În sfârşit…. Ce? Aşa a fost şi până acum? Corect. Bucureşteni, scoateţi bărcile şi colacul de salvare pentru neiniţiaţi, dragi români folosiţi parapanta sau deltaplanul, că drumurile au revenit la starea în care mergea Burebista pe ele şi nu dosiţi lopata aia de cayarmă că s-ar putea să mai faceţi pârtie vreo săptămână.
Trecuţi prin multe, ne vom descurca. Suntem încercaţi de ceva timp şi nu ne mai pasă. Iar ninge? Asta e! Iar plouă? Nu-i nimiiiiic!
Să aberăm un pic mai mult!!
Trebuie să fim optimişti şi ne dau o mână de ajutor ăia 2 miliarde de băieţi care arată la fel, chiar dacă nu sunt fraţi. Chinezii au trecut în Anul Tigrului de Metal. Este un an al idealurilor, al schimbărilor îndrăzneţe şi al schimbărilor curajoase. E bine să mai inventezi din când în când ceva care să te facă să fii optimist şi să faci ceva pentru a-ţi schimba condiţia. E bine să-i prosteşti şi pe alţii, dar noi suntem de nemişcat. Fraţi chinezi, noi rămânem, de când ne-am născut, în anul Boului de Lemn! Idealul nostru este să trecem de ziua de azi fără a uita să înjurăm fiecare nenorocire care se abate inevitabil asupra noastră. Schimbarea îndrăzneaţă maximă pe care putem să o facem este să dăm berea pe vin şi să mai uităm de problemele multe care ne invadează viaţa în fiecare zi….că aşa-i românul. Când ţi-e lumea mai dragă, ţi se strică maşina. Când eşti mai liniştit, ţi se inundă casa şi când eşti mai fericit se duce dracului toată treabă! Dar noi suntem BOI de LEMN, ne transformăm, ne consumăm şi, într-un final trecem peste, cu ajutor de alcool sau nu…..sau DA! Cam asta e concluzia. Unii sunt tigrii şi noi rămânem boi toată viaţa. Un bou nu prea e înconjurat de noroc, pe când Tigrul iese şi din recesiune, sau nu a intrat niciodată, şi se amuză pe seama boului din spaţiul danubiano-carpato-pontic.

Vă pup!

Am şi eu un suflet!

Sunt bătrână la anii mei. Tocmai am împlinit 12 ani. La noi e mai rău ca la câini. Se calculează altfel. Ştiu că am făcut multe surprize, plăcute şi neplăcute, dar acum cică mă aşteaptă sfârşitul. Eu zic că nu e corect. Păi de-abia mă născusem şi mi-au leşinat creierii sub un camion. Am stat 6 luni la recuperare şi am ieşit mândră! Dar ce, am avut viaţă? Am fost dusă pe cele mai nenorocite şi bombardate căi ale ţărişoarei. Nu mai eu ştiu ce am cărat în cârcă, iar mizeria….Doamne, nici nu vreau să-mi aduc aminte. Şi acum îl aud că vrea să scape de mine !?! Ce să mai fac să înţeleagă că eu nu plec nicăieri? Nu l-am dus la pierzanie până acum nici pe el nici pe alţii, dar am hotărât să aplic metode drastice. Îi opresc motorul în mers, îmi blochez uşile când uită cheia înăuntru (că el uită, nu se joacă), stric ambreiajul, omor contactul. Ce să zic, mă distrez şi eu acum, la bătrâneţe. Sper ca într-o bună zi să se prindă că de mine nu scapă niciodată, chiar dacă de 2 ani a luat tancul ăla alb. Eu sunt prima, şi prima dragoste nu se uită niciodată, nu? Aşa am auzit şi eu. Doamne cum am ajuns… Şi străluceam, eram tânără, zburam şi toată lumea era mulţumită. Dar lasă că o să înţeleagă el. Deja cred că mi-am atins scopul. De când a zis că mă duce la REMAT a schimbat mai multe piese decât în ultimii 10 ani! Hehehehehe…. Am şi eu un suflet!
(Povestea unui Espero)

Vă pup!

Nimic altceva nu mai contează!

Salam nu s-a calificat în finala pentru Eurovision! Vijelie, Minune şi toţi Jeanii fac bani neimpozabili în continuare. Ţara se maneleşte din ce în ce mai mult. Între timp, la un restaurant, un om simplu îşi câştigă pâinea fiind pur şi simplu senzaţional. Nu are rost să scriu mult pentru că trebuie ascultat!

Cum zice şi băiatul care a filmat: “Asta merită puţină linişte!”

Vă pup!

Iubiţi-vă mult!

Iată că vine primăvara. De câţiva ani, acest anotimp este deschis de magica sărbătoare împrumutată de la SUaleAmericii, Saint Valentine’s. Într-adevăr, va trebui să căutaţi ghioceii după ce săpaţi şi foraţi prin zăpada de-abia aşternută şi apoi să vă gândiţi la nebuniile de cadouri pentru ziua de duminică. Dar numai băieţii pentru că începe perioada discriminării. Luaţi o pauză între 15 şi 28 februarie că dup-aia începe nebunia. 1 şi 8 martie, două zile în care femeia e la putere şi tu întorci magazinele cu fundul în sus, dar ce să faci, e pentru o cauză nobilă, nu? Vine aşa: răbdare, ţigări (pentru cei care fumează) şi ochi de vultur pentru a găsi cadoul perfect.
Fac o paranteză pentru a le mulţumi băieţilor de la Bergenbier care s-au chinuit cu Ziua Bărbaţilor (9 martie parcă), dată de care nicio femeie nu o să vrea să-şi aducă aminte pentru că e luna lor şi nimic nu le pate strica asta, aşa că iar o să bem ca porcii între noi!
Până atunci, luaţi-l pe Valentin Întâiul al Americii în braţe şi iubiţi-vă mult că aşa o să fac şi eu, doar ne îndrăgostim, ce naiba?

Vă puuuuuup!

Liber la îngrăşat!

Ce rost are să fim sănătoşi? Nu, tată, dacă tot a dispărut virusul gripei porcine, măcar să avem shaorma până crăpăm. Conducătorii de vază (de cristal) ai acestei ţări au hotărât: shaorma va fi scutită de taxa pe fast-food. Cică s-au gândit că nu e aşa de periculoasă şi nu e o sursă de evaziune fiscală. Acum stau şi mă gândesc, când te duci la gheretă acolo şi zici: “O shaorma mare cu DE TOATE!” Cam cât de sănătos e? Maioneza aia şi sosurile trecute prin grăsime de animal dubios să înţeleg că fac bine la ficat şi alte organe neimportante din corp, nu? Bravo, tată! Mai bine puneţi taxă pe lapte, carne, brânză, ouă şi lăsaţi shaorma să trăiască veşnic! Pun pariu că băieţii ăia veseli care se autosatisfăceau prin ingrediente la shaormeria din Dristor sunt foarte fericiţi! Şi voi la fel. Eu nu mai cumpăr de mult acest produs atât de binefăcător pentru organism, dar VĂ ROG, achiziţionaţi în continuare această ambrozie care ne-a cucerit definitv. Şi ca să meargă cu castraveciori muraţi, băgaţi şi o melodie de la mama lor de acolo!

Vă pup!

Din tată în…mama dracului!

La un moment dat m-am gândit că lumea s-a schimbat. Am trecut, şi trecem, printr-o criză financiară, s-au schimbat guvernele…aceleaşi…multe! Dar am constatat cu stupoare că prostia se transmite din generaţie în generaţie. Mulţi dintre voi aţi accesat site-uri gen pitipoance.ro şi alte tâmpenii din astea. Dar s-au fumat. Aşa am crezut şi eu. Ei bine, dragii mei, prostia ne urmăreşte şi trebuie să ne strofocăm intens pentru a nu fi atinşi de acest virus care nu dispare ca porcina la minus 30 de grade. La 15 ani trebuie să explorezi lumea, dar când îţi pui o poză de profil pe Facebook alături de prietenul tău de o viaţă, 50 Cent, când specifici că eşti interesat să cunoşti bărbaţi şi te mai şi intitulezi virtual Baiatul Andrey, fratele meu, ai o problemă. Înţeleg, la Arad acolo, de unde eşti tu, sunteţi mai mult influenţaţi de bozgori pe care nu îi suport, dar nu pentru că sunt proşti. Tati, eu am crezut că vremea voastră a trecut. De ce mai geme prostia în voi în continuare? Nu înţeleg. Fiind singura poză din profil (nu o voi publica aici pentru că nu are rost) eu zic să-ţi mai pui un pictorial cu eminem într-un club altături de tine la masă, câteva pictograme cu I LOVE LUCY şi să-i impregnezi şi nişte tatuaje care se iau la prima spălare cu BAD BOY, IN GOD WE TRUST şi bineînţeles GANSTA SHIT! Recomand din toată inima să-ţi strângi gaşca (gang, în engleză ) şi să o puneţi de un bairam cu şampanie Crystal din carton alături de un manechin din pluş ce îl reprezintă pe Dr. DRE, chiar dacă ascultaţi cu pereţii dărâmaţi Guţă, Adi şi Fernando de la Caransebeş. Asta e frumuseţea Facebook-ului: lumea îşi face o impresie după pozele de la profil. Eu zic că ai un viitor strălucit ca vidanjor şi îţi doresc o viaţă plină de obiectul muncii de acolo. Hai sictir că văd că nu mai dispăreţi!

Vă pup!

Vremuri…

Ştiţi că la câte un interviu sau în liceu sau chiar la şcoala generală trebuia să răspunzi la tâmpenia aia de întrebare: “Unde te vezi peste 10 ani?” Şi încercai din răsputeri să nu răspunzi că: “în orice caz nu aici, vorbind cu un bou ca tine!” Şi ziceai de loc de muncă, de nevastă, de copii şi de multe alte tâmpenii. V-aţi pus vreodată, acum, întrebarea: “Dar ce făceam eu acum 5 ani sau 10 ani?” Mulţi dintre noi făceam tâmpenii, beam ca porcii, la unii nu s-a schimbat treaba asta, umblam prin toate cotloanele, urlam pe stradă, mergeam pe capote de maşini, ne aruncam în lac cu tot cu role, ce să mai…eram altcineva. Acum cică ne-am maturizat… Oare e aşa? Eu nu cred. Copilul din tine trăieşte în continuare şi uneori uiţi lucruri. Şi îţi aduci aminte doar după ce dai peste nişte chestii de mult uitate. Aşa am făcut şi eu când am dat peste nişte foi ce reprezentau a 4-a încercare de a face parte dintr-o trupă. Ştiţi voi, vroiai să cânţi sau să vorbeşti pe muzică precum un tâmpit. Bine, nu toţi dintre voi au vrut să facă asta, dar de acest lucru mi-am adus eu aminte acum. Şi o să pun o singură poză, restul le voi analiza într-una din zilele viitoare, la o sticlă de ceva, împreună cu fostul meu coleg de trupă, Răducu.

Vă pup!