Da, vreau la mare! Sau vreau să am o cabină de duş rabatabilă în maşină. Sau chiar să se îndeplinească fantezia norişorului care stă deasupra mea tot timpul şi îi dă în permanenţă cu apă călâie, uneori chiar rece ca gheaţa! O să sune “porcos”, dar vreau să fiu ud tot timpul! Ud şi proaspăt, nu ud pur şi simplu. Ud pur şi simplu sunt de când ies din bloc şi până intru în maşină. Adică 2 metri!!!!
Nici aerul ăla condiţionat nu e bun pentru sănătate, dar când îi dau drumul…oooooo, Doamnee! Extaz total! Şi cum nu e bun, am început să merg cu viteză de croazieră pe lângă parcurile de copii mici, poate-poate s-or bate unii cu apă. Pistoale, baloane, prezervative umplute cu apă, orice, nu mă deranjează! Ceva să mă ude din cap până în picioare ziua în amiaza mare!
Am avut o experienţă nasoală… Am stat o zi întreagă cu aerul condiţionat în mufă şi…surpriză! Seara era caniculă şi în dormitor. 39.1 grade celsius avea băiatul, care în loc de dulapul din cameră vedea un palmier, iar în loc de veioza înaltă, un pag care flutura o frunză pentru a-mi face răcoare… Dar deliratul s-a dus şi am rămas cu cele 342 de grade de care mă izbesc în fiecare zi!
Vreau să mă duc la spălătoria de maşini şi să intru eu acolo. Vreau să stau în dreptul unei băltoci în timp ce trec maşinile cu viteză pe acolo (vis spulberat din start pt că pe vremea asta şi materialele solide se evaporă!) Cel mai simplu e să stau accasă, în cadă, apă rece şi cum simt că se încălzeşte, mai las un pic să se ducă pe canal şi o umplu la loc! Şi tot aşa, ceea ce vă doresc şi vouă!
Vă pup!