După titlu, ar urma ceva profund, dar nu e aşa. E doar o povestire despre ger ![]()
Iar m-am trezit de dimineaţă şi nu am mai vrut, înainte de cafea, să mă duc să pornesc motorul maşinii. Nu avea rost. Mi-am petrecut primele 5 minute ale dimineţii încercând să-mi dezlipesc degetele de pe clanţă. Nu am mai trăit în viaţa mea aşa ceva. În cele dinurmă am plecat la drum. Cam după 70 de km, acul temperaturii s-a mişcat 2 liniuţe şi mi-a dat speranţe nebănuite. Începeam să-mi simt faţa, ce senzaţie. Uşor-uşor m-am dezmorţit cât de cât. Aerul a fost îndreptat, în întregime, spre parbriz, deci nici nu mi-am dat seama că apăs pedalele cu ce mi-a mai rămas din tălpi. Mai aveam un pic şi îmi degerau toate degetele. După ce termin cu post-ul ăsta, dau fuga în ce magazine îmi ies în cale şi caut să cumpăr un REŞOU pentru maşină. Dacă nu, fac focul, că oricum altă variantă nu am. Nu sunt furtuni, nu mai sunt ninsori năprasnice, dar ne-au dat ăştia un ger de să-l ţinem minte. Ceva a ieşit bine din toată treaba asta. Cică la -28 de grade, virusul prcin s-a hotărât să părăsească ţara noastră şi să se ducă alături de păsările călătoare în ţinuturi mult mai calde. Drum bun, cale bătută şi călătorie sprâncenată. Să nu mai aud de tine!!
P.S. Dacă tot am făcut o promisiune (unii vor cunoaşte despre ce e vorba) ELIBERAŢI-MI FOŞTII COLEGI DIN PUŞCĂRIA AIA COMUNISTĂ! HUOO!
Vă pup!